Arhive pe categorii: DEPRESIE

Cum să ne păstrăm buna dispoziţie toamna

autumnŞtim cu toţii cum arată natura toamna. Cum îşi schimbă garderoba pastelată de vară cu una în nuanţe cărămizii-roşiatice, cum renunţă la muzica poetică a păsărilor în schimbul foşnetului fremătând al frunzelor. Pentru cei care iubesc vara şi se amăgesc nostalgic cu încă 2-3 zile călduroase, echinocţiul de toamnă anunţă oficial că am trecut într-o nouă etapă a vieţii. Un nou început – aşa am numit schimbarea la care suntem invitaţi să ne adaptăm şi să găsim soluţiile potrivite pentru păstrarea unui stil de viaţă sănătos şi fericit.

Din nefericire, toamna înseamnă şi scăderi de temperatură, precipitaţii, vânt puternic, schimbări climaterice care ne pot afecta starea emoţională. Cercetările au dovedit ca femeile sunt predispuse mai mult decât bărbaţii la tulburări afective de sezon care se manifestă prin stări depresive, tristeţe nejustificată, stări de stres şi tulburări de somn.

A avea o stare emoţională bună nu înseamnă a fi mereu fericit şi lipsit de griji, ci mai degrabă înseamnă să ştim cum să facem faţă turbulenţelor vieţii de zi cu zi.

Şi după cum este bine să ne repetăm nouă înşine,  o stare de sănătate emoţională bună influenţează pozitiv starea de sănătate fizică. 

Lunile de toamnă sunt luni grele pentru mulţi dintre aceeia care nu-şi pot schimba ritmul circadian şi nu se pot odihni foarte bine. În sinea lor sunt deranjaţi de schimbarea obligatorie şi prezintă rezistenţă la modificarea ritmului de viaţă.

Pentru toţii cei care percep toamna ca un anotimp îngrozitor în care sunt mereu deprimaţi şi lipsiţi de energie creatoare şi chef de viaţă, am pregătit o reţetă potrivită pentru o toamnă fericită.

Ingrediente:

 – activitate rutinieră;

– familia şi prietenii;

– sport;

– alimente bogate in vitamina B12, acid folic si vitamina D;

– detoxifiere şi întreţinere corporală.

Ştiu că rutina poate fi ucigătoare uneori şi că nimeni nu este fericit să facă lucrurile în acelaşi mod iar şi iar. În cazul persoanelor care suferă de tulburarea afectivă de sezon cunoscută ca astenie, activităţile clare, precise, previzibile sunt de mare ajutor datorită nivelului moderat sau scăzut de energie necesară realizării lor.

Activităţile de rutină

Rutina ne oferă sentimentul de securitate şi confort, de linişte interioară şi chiar de relaxare. Atunci când ne simţim stresaţi şi nu ne putem păstra concentrarea atenţiei, rutina este o unealtă ajutătoare de mare folos.

Familia şi prietenii

Poate că simţiţi nevoia să staţi mai mult singuri cu propriile gânduri şi trăiri. Este perfect normal ceea ce simţiţi. Totuşi trebuie să ştiţi că familia şi prietenii vă sunt alături şi vă pot ajuta să depăşiţi starea emoţională neplăcută în care vă aflaţi. Este ok să nu puteţi să cereţi ajutorul, dar măcar nu refuzaţi invitaţiile de a petrece timpul alături de cei dragi!

Sportul 

Abia am energie să mă mişc, darămite să fac şi sport! Aşa gândeşte o persoană afectată de astenie şi pe bună dreptate. Avem nevoie de o voinţă de fier ca să ne putem mobiliza organismul obosit. Plimbările în aer liber, câteva exerciţii de stretching, yoga sau pilates cu un grad redus de dificultate, sunt alternative minunate şi extrem de sănătoase.

Alimente bogate in vitamina B12, acid folic si vitamina D

Vitamina B12, acidul folic si vitamina D sunt principalele substante nutritive care ne influenţează sănătatea emoţională. Consumaţi fructe şi legume în stare naturală, dar şi seminţe de susan şi cereale de ovăz. Unii nutriţionişti recomandă evitarea alimentelor albe: painea albă, orezul şi cartoful şi consumul moderat de brânzeturi, ouă şi peşte.

Detoxifiere şi întreţinere corporală

În medicina chineză luna septembrie este denumită luna detoxifierii. Poate nu este întâmplător faptul că şi ziua de 23 septembrie (echinocţiul de toamnă) este considerată Ziua Mondială a curăţeniei. Organismul are o nevoie naturală de curăţare şi purificare şi pregătire pentru anotimpul rece, iar un program de detoxifiere şi întreţinere corporală ne este de ajutor atât la nivel fizic cât şi psihic.

În concluzie, buna dispoziţie şi atitudinea pozitivă sunt esenţiale în orice demers ales, în orice relaţie în care investim afectiv. Relaţia cu noi înşine rămâne cea mai importantă, iar grija faţă de trupul, mintea şi nevoile noastre este o atribuţie din fişa postului care ne-a fost dată la naştere. Cu cât ne respectăm mai bine această atribuţie, cu atât ne vom simţi mai bine în pielea noastră şi mai fericiţi în relaţie cu ceilalţi…chiar dacă afară este toamnă.

sursa foto: pinterest.com

Copyright@2013 Egosano

Tinerii antreprenori – victime ale sindromului burnout

Orice antreprenor isi doreste ca business-ul lui sa aiba succes, de aceea isi mobilizeaza cunostintele si resursele personale si financiare catre obtinerea de performanta.

 Performanta presupune un plan de afaceri foarte bun, taskuri indeplinite la timp, obiective atinse cu succes si clienti multumiti. Aceasta este fata zambitoare a performantei! 🙂

Cealalta fata a performantei inseamna munca multa, concentrare maxima, implicare fizica si emotionala 200% si consum puternic de resurse personale si de timp. 😐

Acest adevar valabil in orice domeniu este cunoscut atat de cei care reusesc sa performeze cu succes, cat si de cei care esueaza sau cad victime ale  sindromului burnout.

burnout syndrome 3

Cercetatorii sindromului burnout spun ca „boala” aceasta apare atunci cand oamenii ajung sa confunde ceea ce sunt, cu ceea ce au de facut.

Tinerii antreprenori sunt cei care cad cel mai usor in capcana “afacerea este viata mea” si ajung sa se identifice cu business-ul lor gandind ca daca afacerea este de succes, ei sunt oameni de succes, iar daca afacerea nu merge, nici ei nu sunt buni de nimic.

burnout syndrome 2

Sub “umbrela protectoare” a unei astfel de credinte, tinerii antreprenori se inhama cu energie si entuziasm la o cantitate mare de munca, isi stabilesc un ritm alert de lucru si cred ca daca vor detine controlul absolut asupra business-ului, atunci succesul este garantat.

Ca orice start-up, resursele financiare sunt limitate, asa ca pana pun business-ul pe picioare, tinerii antreprenori castiga experienta in rolul de  “one-man show”: stabilesc obiectivele, stabilesc taskurile pe care tot ei le executa, isi promoveaza afacerea pornind de la construirea logo-ului, pana la prezentarea ofertelor pentru clienti, vand serviciile sau produsele promovate, taie chitante si facturi, platesc datorii si impozite. Si fac toate acestea cu bucuria ca muncesc pentru ei si ca in felul acesta construiesc ceva “cu mainile lor”.

Atunci cand lucrurile nu merg asa cum au fost planificate si cand businessul nu da semne de crestere, in ciuda efortului sustinut depus, tinerii antreprenori devin victime ale sindromului burnout.

Sindromul burnout, identificat inca din anii ’70, descrie o forma de epuizare emotionala, depersonalizare si o diminuare vizibila a satisfactiei personale in munca (Maslach, Jackson & Leiter, 1996).

Daca epuizarea emotionala apare ca rezultat al solicitarilor emotionale venite din partea clientilor/pacientilor, depersonalizarea se traduce printr-o atitudine detasata, cinica sau chiar negativa fata de aceeasi clienti/pacienti. Iar atunci cand simtim ca ceea ce facem nu ne mai aduce satisfactii, motivatia interioara scade rapid si odata cu ea si randamentul in munca.

De fapt, sindromul burnout, atat de putin cunoscut in Romania, este asociat cu nevroza astenica (neuroastenia) manifestata „prin astenie, vertij, dureri de cap, stare de epuizare, nesiguranta la mers, excitatie emotiva, stare de plans neretinut, nerabdare, slabirea vederii, lipsa de concentrare şi de energie, atenţie deficitara, privit in gol, insomnie sau somn superficial si neodihnitor, cu vise chinuitoare.

In cursul zilei, bolnavul reactioneaza brusc la orice zgomot (apel telefonic, claxonatul masinilor, sonerii, scartaitul usii) si resimte valuri de caldura ce alterneaza cu senzatii de frig, precum si palpitatii, sufocare si „noduri in gat“, amorteli ale membrelor, intepaturi si furnicaturi in maini si picioare.” (www.doxologia.ro)

Asadar, tinerii antreprenori care sunt mai expusi fenomenului de burnout, sunt genul de antreprenori care se simt in confort numai atunci cand detin controlul obsesiv si care nu stiu sa gestioneze situatiile de stres decat consumandu-se emotional. Atitudinea defensiva sau pasiv-agresiva in fata problemelor sau a clientilor dificili, precum si stima de sine scazuta duc la cresterea nivelului de burnout.

In consecinta, antreprenorilor le scade productivitatea si eficienta si incet-incet se indeparteaza de motivele care l-au determinat sa porneasca acea afacere si isi pierd interesul pentru acel business.

burnout syndrome 1

Totul se poate sfarsi in acest punct sau tinerii antreprenori pot solicita ajutor de specialitate.

Cei care traiesc simptomele descrise mai sus isi pot evalua starea de sanatate cu ajutorul unor chestionare de specialitate validate stiintific precum the Maslach Burnout Inventory (MBI; Maslach, et al., 1996), the Oldenburg Burnout Inventory, the Tedium Scale (Bursich, 2006), the Copenhagen Burnout Inventory (Kristensen, Borritz, Villadsen & Christensen, 2005).

Deasemenea se recomanda atat programe de prevenire a aparitiei sindromului burnout, cat si programele de interventie concentrate pe tehnici de relaxare, restructurare cognitiva, managementul stresului si schimbarea atitudinii fata de sine si fata de ceilalti.

Surse: burnoutintervention.eu

             forbes.com

             entrepreneur.com

            doxologia.ro

Foto: pinterest.com

Redactor: Alina Chercea