Arhive etichetă: Centrul de sanatate Egosano

ZILELE PORȚILOR DESCHISE LA CENTRUL DE SĂNĂTATE EGOSANO

Asociația Egosano are plăcerea de a vă invita în casă nouă. În săptămâna 1 – 5 septembrie, vă așteptăm cu drag să ne treceți pragul și să participați la ZILELE PORȚILOR DESCHISE.

În 1 septembrie, deschidem poarta către voluntariat și invităm pe cei care doresc să cunoască ce este și ce face un voluntar Egosano. La întâlnirea dedicată voluntariatului, vom discuta despre Legea voluntariatului în România, avantajele voluntariatului și câștigurile personale și profesionale. Deasemenea, vă vom prezenta proiectele noastre și posturile vacante. Fii voluntar Egosano!

În 2 septembrie, acordăm atenție sănătății mentale și oferim sedințe de evaluare a memoriei, inteligenței și a personalității. Psihologul specialist în psihologie clinică va oferi asistență psihologică gratuită pentru adulți.

În 3 septembrie, așteptăm persoanele interesate de sănătatea lor fizică. Specialistul nostru în farmacie va oferi o deosebit de utilă prezentare despre tensiunea arterială. Deasemenea, musafirii noștri vor avea posibilitatea să își evalueze starea de sănătate fizică (tensiune, glicemie, nutriție).

În 4 septembrie, cei mai seniori dintre seniori sunt invitați la un atelier demo creat special pentru ei. Voluntara noastră cu experiență în lucru cu seniorii, va avea grijă ca și cel mai trist dintre ei să devină vesel, cel mai plictisit să devină energic și cu chef de viață.

În 5 septembrie, deschidem porțile pentru Mama și Copilul. Mămici cu burtici sau deja cu pitici sunt invitate să cunoască ce să facă și ce să nu facă în relația cu copilul lor.

Așadar, din 1 septembrie până în 5 septembrie, lăsăm porțile deschise și oferim servicii de sănătate gratuite pentru comunitatea din județul Galați. Pentru o bună organizare, vă rugăm să vă prezentați intenția de participare la eveniment la telefon 0744323469.  

Reclame